Baby Fashion Weekend 2015

slider fsf2015 ftv
Baby Fashion Weekend a fost evenimentul care a încheiat seria spectacolelor Fashion Summer Festival Mamaia 2015. Pentru 3 zile, cei mici au fost vedetele de pe scena Fashiontv din Piaţa Casino, atât în prezentările de modă cât şi in cadrul concursului Mini Miss şi Mister Litoral 2015.

Protagonişti ai evenimentului, copiii au defilat pe podiumul de modă, prezentând cele mai noi tendinţe în materie de fashion şi accesori, pentru branduri de renume precum Benetton, Calzedonia, LC Waikiki,Penti,  Crido Kids prin intermediul Complexului Comercial City – Park.  London Kids, brandul  Hey Princess cu colecţia Rania.

Din spectacol nu au lipsit momentele artistice dedicate dar şi interpretate de către copii. Kasta Morrely Kids au adus în scenă colecţia Piraţii de la Mamaia printr-o interpretare inedită de teatrul de modă. Copii talentaţi precum Tudor şi Alyssia au emoţionat publicul prin magia si pasiunea cu care au dansat pe scena din Piaţa Casino. Un alt moment exceptional a fost oferit de către Ansamblului Turco-Tătar de dans de copii.

Momentul mult aşteptat al acestui weekend a fost competiţia Mini Miss şi Mister Litoral 2015. În cadrul concursului au participat 26 de copii, care şi-au arătat talentul atât prin proba costumelor de baie şi cea a ţinutelor de seară, cât şi prin probele artistice susţinute.Deşi sarcina juriului a fost una dificilă, micii concurenţi dovedindu-se pe cât de carismatici pe atât de talentaţi, în urma probelor susţinute în cele doua zile de concurs, câştigători au fost desemnaţi toți copiii. Toţi participanţii la concursul Mini Miss şi Mister Litoral 2015 au primit cadouri oferite de către Noriel, Imaginarium, LC Waikiki,  Penti şi Crido Kids.

Seara de duminică a adus în faţa turiştilor prezenţi , pe lângă colecţiile de îmbrăcăminte şi accesorii pentru copii şi două colecţii ale unor talentaţi proaspăt absolvenţi ai Universităţii de Arte şi Design din Cluj. Totodată, modelele Fashiontv au  prezentat colecţia aniversară 18 Ani Fashiontv by Pallugio. Copii talentaţi cu voci de aur precum Bibi, Roxana Cozma, Catinca Popa şi deja celebrul câştigător al Next Star, Omar, au urcat pe scena Fashiontv în fiecare seară de eveniment.

Baby Fashion Weekend a fost ultimul eveniment din seria spectacolelor Fashion Summer Festival Mamaia 2015.

Toate evenimentele Fashion Summer Festival Mamaia 2015 au putut  fi urmarite live  pe www.fashiontv.com.ro şi www.fpeople.ro . Pentru mai multe detalii despre eveniment, vizitați www.fpeople.ro