invitati-38

Fashiontv Romania în colaborare cu Federația Patronatelor din Turismul Românesc și Autoritatea Natională pentru Turism, a organizat și anul acesta Gala Turismului Românesc –  Fashiontv Tourism Awards, eveniment ce a avut loc  în ziua de 17 noiembrie 2016, la Grand Hotel Phoenicia Bucuresti.  Evenimentul face parte din Romanian Fashiontv Week, eveniment ce a însumat, pe parcursul zilelor de 17 și 18 noiembrie, următoarele momente:

  • Gala Turismului Românesc (17 noiembrie)
  • București Capitală Europeană (18 noiembrie)
  • Miss Fashiontv Turism Romania (17 – 18 noiembrie)

Ajunsă la cea de-a 6-a ediție, Gala Turismului Românesc – Fashiontv Tourism Awards  a reunit și în acest an elita industriei turistice din România, premiind excelența în cadrul unui spectacol de excepție care a avut drept scop stimularea investitorilor din industria turistică, evidențiind și promovând realizările acestora.

În cadrul acestei editii au fost premiate locații, proiecte și concepte de promovare turistică, precum și cei mai performanți profesioniști din industria turistică a României. Premiile au fost decernate pe zone geografice, reliefând specificul turistic și rezultatele deosebite care au marcat industria din zona respectivă. Printre câștigători de numără:

  • Hotel Roman Plaza, Hanul Ancutei, pentru Interferenta traditiilor cu confortul international
  • Consiliul Judetean Iasi, pentru Reabilitare Manastirea Golia, Iasi
  • Consiliul Judetean Suceava pentru Reabilitarea Cetăţii de Scaun şi a zonei de protecţie a acesteia si modernizarea aeroportului International Suceava
  • Vila Etnica, Lotus Therm Spa& Luxury Resort – singurul complex balnear de 5* din Romania
  • Mocanita, pentru cel mai renumit trasu turistic feroviar
  • Consiliul Judetean Maramures – Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord
  • Primaria Alba Iulia- primul oras cu brand turistic si restaurarea cetatii Alba Carolina la Smart City
  • Dino Parc – investitie privata
  • Arsenal Park – cea mai mare investitie intr-un Complex de Agrement
  • Festivalul Pomana Porcului, Balvanyos, pentru promovarea traditiilor romanesti
  • Cetatea Deva, pentru implicarea autoritatilor locale in promovarea unui obiectiv turistic
  • Saptamana „Haferland”, pentru promovarea satelor sasesti din Transilvaniaprin experiente autentice
  • Clusterul Transylvania Lands – pentru cel mai important vehicul de promovare al turismului in Transilvania
  • Consiliul Judetean Arad, pentru reabilitarea Drumul Vinului Păuliș-Ghioroc-Covăsânț-Șiria si proiectul Casa Verde – Căsoaia
  • Pensiunea Steaua Dunarii – cea mai reprezentativa pensiune pentru mediul rural
  • Grand Hotel Sofianu- singurul hotel-muzeu din Romania
  • Casa Domneasca – cea mai fashion pensiune
  • Niculitel, pentru reabilitare și modernizare imobil – conservare monument paleocreștin – Proiect cu Finantare Europeana- Consiliul Judetean Tulcea
  • Vox Maris Grand Resort – pentru investiție
  • Phoenicia Resort – pentru investiție
  • Therme
  • Nuba
  • Programul Income Romania
  • Cluster Dunărea Turistică – Cel mai important vehicul de promovare al turismului dunarean (Strategia Unuiunii Europene pentru Regiunea Dunarii – SUERD)
  • ANT – Proiect European ALECTOR – pentru cea mai buna cooperare transnatională din cadrul Programului operațional comun “Bazinul Mării Negre 2007-2013”, pentru crearea de produse turistice de patrimoniu inovative la nivel transnational
  • Google Romania – Caravana ”Managementul Destinațiilor: Offline & Online”

Premii speciale:

  • Alexandra Flavia Marcu – Ambasador pentru promovarea turismului
  • Cătălin Botezatu – Ambasador pentru promovarea turismului
  • Camera de Comerț și Industrie a României  – Pentru contributii semnificative aduse promovarii turismului romanesc
  • Camera de Comerț Bilaterală Romania – China și cooperarea cu China – Pentru implicarea in relatiile diplomatice intre cele doua tari in vederea facilitarii vizelor pentru turistii chinezi

Pe lângă premiile de excelență în industria turistică, seara de joi  a inclus și momente artistice muzicale, invitați speciali, concursul de frumusețe Miss Fashiontv Turism România, precum și prezentarea ultimei colectii a renumitului designer român Cătălin Botezatu.

Printre invitații evenimentului Gala Turismului Românesc 2016 s-au numărat oficiali europeni reprezentanți ai Parlamentului European, reprezentanți ai asociațiilor profesionale din turism, ambasadori ai turismului, jurnaliști de la cele mai reprezentative trusturi de presă, precum și personalități și VIP-uri din lumea modei.

Ținând cont că Gala Turismului promovează tradiția românească, evenimentul a găzduit si concursul național de frumusete Miss Fashiontv Turism Romania. Favoritele au putut fi votate atat de toti cei prezenti la eveniment, iar castigatoarele au fost desemnate de catre juriul de specialitate. Concurentele au prezentat costume tradiționale populare din toate zonele țării și au promovat zonele turistice din care provin.

Producătorul acestui eveniment este Fashiontv Romania, reprezentantul oficial al brandului Fashiontv pe teritoriul României. Fashiontv promovează într-un mod unic destinații turistice prin intermediul rubricii speciale F. Destination, în 196 de țări de pe 5 continente, fiind difuzat către cca. 450 de milioane de utilizatori privați și în peste 7 milioane de locații publice. Cele mai bune momente din cadrul evenimentului au fost transmise la nivel internațional prin intermediul Fashiontv, promovând astfel în toată lumea turismul românesc. Evenimentul a putut fi urmărit live și pe site-ul oficial Fashiontv Romania:  www.fashiontv.com.ro, pe www.fashiontv.com și pe paginile de Social Media ale Fashiontv Romania www.facebook.com/fashiontv.com.ro și www.facebook.com/fashionpeople.ro.