Câștigătoarele concursului Miss Costinești


Fashiontv a organizat la Costinești, în luxosul resort Vox Maris, concursul Miss Costinești, concurs de frumusețe ce a întrunit 20 din cele mai frumoase tinere de pe litoralul românesc într-un eveniment strălucitor și fascinant.

Cele 20 de concurente au trecut prin clasicele probe ale costumului de baie și ale rochiilor de seară oferite de Atmosphere, dar au și prezentat colecția Pallugio pe scena Vox Maris, în prezența publicului și mai ales a juriului.

Pe lângă momentele de concurs, DJ Jungle s-a ocupat de crearea atmosferei, dând tonul petrecerii în stilul consacrat al conceptului F Party.

La finalul serii au fost desemnate 7 câștigătoare, acestea plecând acasă cu diferite titluri, dar și premii spectaculoase. Tinerele care au reușit să se facă remarcate vor primi pregătire gratuiră din partea Fashiontv în domeniul televiziunii și a modellingului profesionist, dar și oportunitatea de a participa la cele mai importante evenimente din întreaga lume.

Câștigătoarele serii sunt:

  1. MISS PHOTOMODEL – Pintilie Ilinca
  2. MISS TELEGENIC – Deletescu Teodora
  3. MISS CATWALK – Istrate Octavia
  4. MISS POPULARITATE – Data Miruna
  5. MISS TURISM – Chelu Daria
  6. MISS VOX MARIS – Juvenalia Tataru
  7. MISS COSTINESTI – Dumitrascu Bianca
Le felicităm pe toate concurentele și le dorim o carieră strălucită în modelling!