Debut plin de succes al Fashion Summer Festival Mamaia 2015

Loading Map....

07/08/2015 - 09/08/2015
21:00 - 00:30

Mamaia - Romania


banner fsf primarie

 

Anul acesta, evenimentul cel mai așteptat din stațiunea Mamaia – Fashion Summer Festival Mamaia 2015 – a debutat cu succes cu primul weekend dedicat valorilor autohtone, Romanian Fashion Weekend.

Pe parcursul a trei zile, pe scena Fashiontv amplasată în cel mai important loc de pe litoralul românesc – Piața Cazino Mamaia – ne-am bucurat autentic românește de colecțiile cunoscuților designeri români, am aplaudat câștigătoarele din cadrul competiției Miss Litoral 2015 iar serile s-au încheiat cu recitaluri de neuitat susținute de cântăreți renumiți.

Pentru că evenimentul acestui weekend a fost dedicat în exclusivitate modei românești, pe scena din Piata Casino Mamaia am urmărit o selecție reprezentativă a celor mai noi colecții semnate de prestigioși designeri și branduri. Cap de afiș al primei seri de modă a fost celebrul Cătălin Botezatu cu prezentarea colecției Wild.  Au urmat Frankie Garage, Wonder Lolita by Maria Simion si Louis Purple, precum și colecția capsulă realizată de Cătălin Botezatu pentru brandul Lashez. Seara a continuat cu prezentarea celor 32 de concurente la titlul de Miss Litoral și s-a încheiat cu concertul cântărețului internațional de succes Admiral C4C.

A doua seară a debutat cu prezentarea noii colecții Fashiontv by Cătălin Botezatu, într-un show susținut de modelele Fashiontv. Am continuat cu prezentările colecțiilor celor mai fresh designeri români: Sapphire Atelier, Cielle Couture by Cristina Trandafir, R.O.G.V.A.I.V. by Paula Florean. Modelele în competiție pentru titlul Miss Litoral au surprins publicul oferindu-le un moment de coregrafie „inedită” – celebrul salut marinăresc. În aplauzele miilor de spectatori prezenți la eveniment, Marcel Pavel a încheiat seara cu piesele sale deja consacrate.

Seara de duminică,  9 august, care a încheiat Romanian Fashion Weekend, a fost marcată de prezentările de modă ale tinerilor designeri români ai Facultății de Arte din Cluj, dar și de desemnarea câștigătoarei Miss Litoral 2015.  Tot duminică am cunoscut și restul câștigătoarelor la celelalte categorii: Miss Turism, Miss Popularitate etc.

Pentru că Fashiontv sprijină tinerii designeri pe drumul consacrării, le-a alocat întreaga zi de duminică pentru a-și populariza creațiile. Maceda – cu colecția Urban Rebirth, Oana Pop – cu colecția Urban Gheisa, Diana Ilea – cu colecția Untitled și Paula Florean – cu colecția Sayuri, au demostrat publicului forță proaspătă și creativitate inedită. Designerul Alex Moldovan a prezentat, alături de participantele la concursul Miss Litoral, colecția sa de costume de baie Glam’Or Boutique.

Suspansul a luat sfârșit când, la încheierea evenimentului, am aflat numele câștigătoarei Miss Litoral 2015 – Monica Bărbulescu –  ce a primit premiul de la câștigătoarea ediției trecute.

Evenimentele au putut fi urmărite live prin intermediul Fashiontv România pe site-urile oficiale www.fashiontv.com.ro și www.fpeople.ro.

Fashion Summer Festival Mamaia 2015 este un proiect realizat de Tourism Promotion Events și Primăria Municipiului Constanța și susținut de Fashiontv, în parteneriat cu Mercedes si Jaguar prin Mamaia Țiriac Auto și Pepsi.