Cu ocazia aniversării a 22 de ani de activitate, Fashiontv a transformat Bucureștiul în Capitala Internațională a modei prin evenimentul Miss Fashiontv Europe, eveniment ce a reunit peste 50 de modele din toată Europa, precum și reprezentanți ai companiilor internaționale de top, specialiști din domeniul modei și elita Bucureștiului.

Unul dintre cele mai spectaculoase premii ale serii a fost cel oferit de către Cryptodata Technology, un proiect inovator finanțat de Gold Standard si Joseph Heit.

Pe scena Miss Fashiontv Europe, Cryptodata Romania a lansat cel mai recent smartphone dezvoltat printr-o tehnologie unică – Impulse K1 Smartphone special Edition 24karatGold – un telefon inedit, creat din aur de 24 de karate.

Lansare smartphone Impulse K1

Pe lângă momentul spectaculos al lansării acestei tehnologii care a captat toate privirile invitaților, Impulse K1 prin Cryptodata Romania a mai oferit o surpriză publicului, pe cât de inedită, pe atât de neașteptată. Impulse K1 a oferit un premiu în valoare de 30.000 de dolari concurentei cu numărul 20, Angela Stavreska din Macedonia. Aceasta va beneficia astfel de un contract de 2 ani pentru a reprezenta Gold Standard Banking & Cryptodata Technology, participând la ședințe foto și video pentru campaniile publicitare și devenind imaginea Cryptodata Technology. Miss Impulse – Angela Stavreska – a mai primit din partea oficialilor Cryptodata Technology un smartphone Impulse K1 Smartphone ediție limitată din aur de 24 de karate, și crypromonede în valoare de 30.000 de dolari.

Premiu în valoare de $30.000 din partea Cryptodata Technology pentru Miss Impulse

Finala Miss Fashiontv Europe a însemnat 33 de concurente din țări Europene pe aceeași scenă, toate participante la titlul de Miss Fashiontv Europe 2019 și la premiile incredibile oferite de companii și branduri de top din întreaga lume. Grandios și strălucitor, evenimentul Miss Fashiontv Europe s-a desfășurat pe data de 24 iulie la It Cucina by Bonton Palace și a fost un magnet pentru elita Bucureștiului, plasând Bucureștiul pe harta internațională a modei și frumuseții.

Tinere modele sau modele aspirante din Suedia, Franța, Israel, Italia, Spania, Lituania, Letonia, Ungaria, Cehia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Muntenegru, Albania, Malta, Bulgaria, Ucraina, Polonia, Slovacia, Belarus, Rusia și Georgia, s-au întrecut pentru titlul de Miss Fashiontv Europe. Concursul s-a desfășurat sub sloganul „Beauty improves the world” și a fost jurizat de personalități din lumea modei și celebrități, precum Michel Adam – președintele și fondatorul Fashiontv, reprezentantul Camerei Nazionale Della Moda Italiana, producătorul Hollywoodian de filme Julius Nasso și mulți alți specialiști de talie internațională.