Fashiontv se implică activ în etapele de scouting, educare și promovare gratuită a tinerelor talente, atât la nivel național, cât și internațional.

Fashiontv oferă posibilitatea modelor debutante, modelelor profesioniste, dar și acelora care își doresc joburi flexibile și câștiguri suplimentare importante, să se familiarizeze cu industria modei, să călătorească în destinații exotice, să paricipe la prezentări spectaculoase de modă și să lucreze direct cu profesioniștii din lumea modei: agenții, designeri, stiliști, make-up artiști, fotografi.

Mii de tinere românce descoperite de Fashiontv au călătorit gratuit în toate colțurile lumii, participând la evenimente organizate de Fashiontv; au fost protagonistele poveștilor de succes marca Fashiontv, urcând pe podiumuri pentru creatori celebri precum Prada, Dolce & Gabbana, Giorgio Armani, Etro, Fendi, Neil Barrett, Catalin Botezatu, Clara Rotescu, Mihai Albu sau Laura Olteanu sau au participat la filmări pentru videoclipuri, ședinte foto sau reclame. Și-au construit portofolii de modele profesioniste, cu ședințe foto inedite și prezentări de modă de cel mai înalt nivel.

Fashiontv îți asigură un drum ascendent în cariera de model de top!

Modele fashiontv

Alexandra AndrioaiaMalvina-ChiriacAlina Casoltan Ana Ciritel Andrada Bara Andreea Apetri Alexandra Dologa Andreea Filimon Betina Morariu Brandusa Alergus Cristina Axinte Cristina Mihaes Gabriela Cusai Diana Cerciu Andreea Giurea Oana Alexandra Cotoara   Denisia-Parlea Corina-DoduAndreea-MiricaAndreea-MiricaAndreea-MiricaAndreea-MiricaAndreea-MiricaAndreea-MiricaAndreea-MiricaAndreea-MiricaAndreea-MiricaAndreea-MiricaAndreea-MiricaAndreea-MiricaAndreea-MiricaAndreea-MiricaAndreea-MiricaAndreea-MiricaAndreea-MiricaAmalia-SantaAnastasia-DumbraveanuAndreea-BicaCristina-GruiaDiana-SerbanMarina-RanetaTeodora-LazarXenia-GavirlovSimona-MandrilaBeatrice-PieleAlina-SarmasanCristina-OprisanAlina-Harja